Atenție: Anul acesta, începând cu luna mai, vă invităm să fiți alături de noi pentru o nouă inițiativă „Europa, casa noastră”.Mulțumim tuturor celor care ne-au susținut și au participat la ediția precedentă!

Școala Generală din Mărăcineni în "Europa, casa noastră"

Elevii unei clase a VIII-a de la Școala Generală din comuna Mărăcineni, județul Argeș au primit vizita echipei campaniei "Europa, casa noastră". Am descoperit aici elevi foarte bine informați, care au răspuns la aproape toate întrebările puse de moderatorul întâlnirii, Claudia Doanță, și de invitatele speciale din partea Europe Direct, Georgeta Nicolescu și Ioana Voicu. Georgeta Nicolescu le-a făcut o scurtă prezentare a Centrului Europe Direct Argeș și i-a invitat să apeleze la ea și colegii ei de fiecare dată când au ocazia. Ioana Voicu, le-a vorbit elevilor despre multilingvism și cetățenie europeană, încurajându-i să identifice și ce obligații au în calitate de cetățeni europeni, nu doar de drepturi. În cadrul întâlnirii, am descoperit cu plăcere că elevii știau multe lucruri despre Uniunea Europeană însă, cu toate acestea, au fost foarte atenți la informațiile oferite de către echipa de comunicatori și s-au implicat în prezentările susținute de aceasta.