Atenție: Anul acesta, începând cu luna mai, vă invităm să fiți alături de noi pentru o nouă inițiativă „Europa, casa noastră”.Mulțumim tuturor celor care ne-au susținut și au participat la ediția precedentă!

Avantajele studenţilor membri ai Uniunii Europene

Tema abordată prezintă câteva dintre cele mai accesate programe europene pentru elevi, descriind succint avantajele acestora dar şi caracteristicile definitorii . ERASMUS este o componentă a programului european de învăţare pe tot parcursul vieţii ( Lifelong Learning Programme) care are ca scop încurajarea cooperării între universităţile din Europa . Studenţii nu vor beneficia de o bursă care să acopere integral cheltuielile acestora ci numai de o alocaţie care să dovedească incurajarea si solidaritatea Uniunii Europene. Banii provin atât de la bugetul statului român, cât şi de la cele ale statelor membre ale Uniunii. Programul Comenius oferă tinerilor şi personalului didactic o gamă largă de oportunităţi de dezvoltare profesională şi personală pentru a intra în legătură cu colegii din întreaga Europă şi a stabili relaţii de colaborare, care, pe lângă faptul că le oferă obiective şi instrumente de lucru comune, promovează înţelegerea reciprocă a culturilor şi valorilor. Programul Leonardo da Vinci urmăreşte creşterea calităţii, a caracterului inovator şi a dimensiunii europene în sistemele şi practicile de formare profesională . Programul contribuie la promovarea unei Europe a cunoaşterii prin realizarea unui spaţiu european de cooperare în domeniul educaţiei şi formării profesionale. Prin program sunt susţinute politicile statelor participante privind formarea pe parcursul întregii vieţi şi dezvoltarea aptitudinilor şi competenţelor favorabile integrării profesionale. Consider că proiectul meu merită o atenţie deosebită din partea juriului pentru că prezintă succint dar oferind în acelaşi timp cele mai importante detalii, programele europene ale momentului care oferă sprijin studenţilor şi încurajează formarea unei educaţii bine pusă la punct. Prezentarea oferă de asemenea informatii clare şi precise, detaliind oportunităţile accesării programelor respective. Sunt de parere că această prezentare pune în evidenţă un aspect important al zilelor noastre : şansa la educaţie care este oferită şi celor cu venituri mai reduse. Un ultim argument pentru care susţin că proiectul meu este cel mai reuşit este faptul că prezentarea a fost facută în limba engleză,avand un mai mare impact asupra elevilor,iar modalitatea de prezentarea a fost de tip Power Point. Nume : AXINTE IULIAN Clasa : a X-a C Colegiul Naţional ,,Mihai Eminescu” , Botoşani Profesor coordonator : Barczak Dana Nume proiect : ,,Avantajele studenţilor membri ai Uniunii Europene”