Atenție: Anul acesta, începând cu luna mai, vă invităm să fiți alături de noi pentru o nouă inițiativă „Europa, casa noastră”.Mulțumim tuturor celor care ne-au susținut și au participat la ediția precedentă!

Ce frumos a fost la Paris!

Dupa excursia la Paris împreuna cu familia mea am fost în vizită la bunica. Am început să depăn amintiri din călătoria de vis iar ea, curioasă din fire, m-a întrebat multe lucruri: - Cum a fost, draga bunicii, în Paris? Eu i-am spus: - Foarte frumos bunico, a fost o vacanţă de neuitat! Am avut şansa să gust din atâtea feluri de fructe, ciocolată şi alte mâncăruri tradiţionale. Sortimentele de brânză sunt nenumărate, nu ştiam ce să încerc mai întâi! - Cred că aţi vizitat multe locuri frumoase, aşa-i? - Oh, da, am văzut lucruri uimitoare! Parcul de distracţii Disneyland Paris este o destinaţie de vacanţă pe care mulţi copii şi-ar dori să o viziteze. El se află la 30 de km de Paris. Iar Muzeul Luvru este unul dintre cele mai cunoscute muzee din lume şi găzduieşte unele dintre cele mai cunoscute opera de artă. Nu-ţi mai spun despre Turnul Eiffel! Este impresionant, fiind construit de un om pe nume Gustave Eiffel. Ştiai că are 300 metri înalţime şi cântăreşte peste10.000 de tone? Şi Arcul de triumf este superb, merită să-l vezi. Acestea sunt doar câteva dintre locurile din Paris vizitate. - Draga mea, din ceea ce mi-ai povestit, cred că sunt niste locuri excelente. Poţi sa-mi spui şi mie ce fel de oameni sunt? - Bunico, ei sunt nişte oameni foarte primitori şi politicoşi. - Mă bucur ca mi-ai povestit despre acest oraş minunat. - Vara viitoare o sa vizităm alt oras din Europa şi sper să nu mai fi ocupată ca să poţi merge cu noi. - Desigur, draga mea, voi merge cu mare plăcere! - Mi-a făcut mare plăcere, bunico, să-ţi povestesc ce am facut şi ce locuri am vizitat în Paris. - Draga mea, sunt încantată să aflu atâtea lucruri frumoase despre Paris. Nume: Manole Aurelia Vârsta: 12 ani Şcoala Butoiu de Jos Prof. îndrumător: Voicu Cristina Elena