Atenție: Anul acesta, începând cu luna mai, vă invităm să fiți alături de noi pentru o nouă inițiativă „Europa, casa noastră”.Mulțumim tuturor celor care ne-au susținut și au participat la ediția precedentă!

Comunicator european

Am aflat despre acest concurs la începutul lunii octombrie… Nu i-am acordat foarte mare atenţie deoarece pe 1 Iunie 2011 s-a desfăşurat în şcoala noastră un concurs pe teme europene, respective drepturile copilului, intitulat “Discursuri oratorice”, prins în cadrul campaniei “Europa, Casa noastră!” şi pentru mine era ca o acţiune în reluare. Dacă prima acţiune s-a desfăşurat în sala amfiteatru a Colegiului Tehnic Decebal, unde locurile erau ocupate de elevi din diverşi ani de studiu, de data aceasta am mers în mijlocul elevilor la câteva clase din liceu, cinci la număr, mai precis X C, X D, XI C, XII E şi XIII C R.P. Apoi, la insistenţele doamnei profesor Liliana Ionescu am hotărât să devin communicator european în şcoală, căci doar îmi demonstrasem calităţile de bun vorbitor. A fost o experienţă utilă. Am observant că pot să stârnesc interesul elevilor şi să realizez o prezentare interactivă. Colegii au primit cu interes informaţiile diseminate de mine pe tema drepturilor europene. S-a făcut linişte deplină când am vorbit despre dreptul la vot şi dreptul de a candida la alegerile pentru Parlamentul European şi la alegerile locale în statul de rezidenţă. Era ca şi cum nimeni nu ar fi îndrăznit să visesze atât de mult… Investiţia în educaţie ar avea o justificare, căci azi elevii nu sunt foarte convinşi de utilitatea şcolii. Dreptul de petiţie în faţa Parlamentului European şi dreptul de a apela la Mediatorul european (European Ombudsman) a fost un drept de care nu auziseră unii elevi, neştiind că au dreptul de a scrie instituţiilor europene în oricare din cele 23 de limbi oficiale ale UE şi de a li se răspunde în aceeaşi limbă. Ar trebui să existe în şcoli comunicatori pe diverse teme, selectaţi din rândul elevilor. Mi-aş dori ca cât mulţi elevi să aibă parte de o experienţă asemănătoare… Cristina Popescu Clasa X C Colegiul Tehnic Decebal Drobeta Turnu Severin Prof. coordonator – Liliana Ionescu