Atenție: Anul acesta, începând cu luna mai, vă invităm să fiți alături de noi pentru o nouă inițiativă „Europa, casa noastră”.Mulțumim tuturor celor care ne-au susținut și au participat la ediția precedentă!

Concurs desene Ziua Europei 2011

În anul 2011 Reprezentanţa Comisiei Europene în România (RCE) a organizat un concurs de desene a cărui tematică a fost Ziua Europei. Concursul s-a  adresat elevilor din ciclul primar şi cel gimnazial, care au fost invitaţi să dezvolte creaţii proprii, fără contribuţia altor persoane. Concursul a făcut parte dintr-o serie de acţiuni desfăşurate în "Anul European al Voluntariatului", motiv pentru care temele aferente acestei ediţii au făcut referire la această noţiune. În termeni largi, voluntariatul înglobează totalitatea acţiunilor desfăşurate în folosul altora, fără a primi în schimb o recompensă materială.