Atenție: Anul acesta, începând cu luna mai, vă invităm să fiți alături de noi pentru o nouă inițiativă „Europa, casa noastră”.Mulțumim tuturor celor care ne-au susținut și au participat la ediția precedentă!

Concurs desene Ziua Europei 2012

Ediţia a treia a concursului de desene Ziua Europei a avut loc sub egida Anului European 2012, anul îmbătrânirii active şi solidarităţii între generaţii, iar tema principală a concursului a fost „Ce am învăţat de la bunicii mei despre Europa”. Elevi din ciclul primar şi gimnazial din toate şcolile din România au fost încurajaţi să se înscrie în concurs cu lucrări care au surprins activităţi realizate împreună cu bunicii, sugestiile de teme generice pentru lucrări cuprinzând: “Din amintirile bunicilor despre Europa”, “Călătorind cu bunicii prin Europa”, “Portret de bunic/bunici/bunic şi nepot într-o Românie europeană”. Elevii au putut aborda şi alte subiecte inspirate din viaţa comunităţii legate de tema Anului European 2012.