Atenție: Anul acesta, începând cu luna mai, vă invităm să fiți alături de noi pentru o nouă inițiativă „Europa, casa noastră”.Mulțumim tuturor celor care ne-au susținut și au participat la ediția precedentă!

Concurs Proiectul meu de succes:În căutarea curăţeniei

În cadrul campaniei “Europa, casa noastră”, “Proiectul tău de success”, proiectul meu prezentat se intitulează „În căutarea curăţeniei”. În acesta este vorba despre combaterea poluării. Le-am prezentat colegilor mei din clasa a VII-a A, un filmuleţ la video-proiector cu poze și informații culese de mine despre polarea aerului, solului şi apei. Am demonstrat că poluarea este un lucru important dar care se poate rezolva. În proiectul meu am prezentat cele mai curate ţări din Europa, arătându-le că în unele ţări poluarea este mai mică cu ajutorul oamenilor şi ce trebuie să îndeplinească o ţară puntru a fi cât mai curată. M-am gândit să formez un grup de elevi din mai multe şcoli, iar împreună să creem un viitor mai curat ţării noastre. În concluzie, eu sper că de acum încolo oamenii, să ia in serios efectele negative ale poluării și să păstreze curăţenia, deoarece niciodată nu este prea târziu pentru o schimbare. PĂSTRAȚI CURĂȚENIA!!!! ȘCOALA NR.58 “PETRE GHELMEZ” SECTOR 2.BUCUREȘTI PĂTRAȘCU ALEXANDRA CLS. a VII-a A COORDONATOR –TANA OPREA