Atenție: Anul acesta, începând cu luna mai, vă invităm să fiți alături de noi pentru o nouă inițiativă „Europa, casa noastră”.Mulțumim tuturor celor care ne-au susținut și au participat la ediția precedentă!

Drepturile tinerilor în Uniunea Europeană

Mă numesc Duka Laura, sunt în clasa a XI-a E La Grup Școlar Agricol „Horea” Marghita, Jud. Bihor. Proiectul meu a constat într-o prezentare power point ținută în fața colegilor mei de clasă, cărora am ales să le vorbesc despre viața online în Uniunea Europeană. Obiectivele mele prin acest proiect au fost de a atenționa în privința posibilelor pericolelor la care ne expunem în lumea virtuală și să expun măsurile de precauție pe care ni le putem lua pentru a evita aceste pericole precum și recomandările care există la nivel european. În condițiile în care tinerii europeni între 15-16 ani sunt conectați la internet cel puțin 2 ore pe zi, consider că subiectul ales și prezentarea făcută a avut succes întrucât am atins un subiect care i-a interesat pe toți colegii mei, având ca dovadă și numeroasele întrebări și comentarii care au urmat prezentării. Nume complet : Duka Laura Școala sau Liceul la care este înscris participantul: Grup Școlar Agricol „Horea” Marghita Numele profesorului coordonator: Anca Gabor