Atenție: Anul acesta, începând cu luna mai, vă invităm să fiți alături de noi pentru o nouă inițiativă „Europa, casa noastră”.Mulțumim tuturor celor care ne-au susținut și au participat la ediția precedentă!

„EU, cetăţean european” la Şcoala cu clasele I-VIII din com. Chiscani, jud. Brăila

„EU, cetăţean european” – acesta a fost sloganul si titlul raportului de activitate din cadrul Campaniei „Europa, casa noastră” la care s-a înscris şi şcoala noastră, Şcoala cu clasele I-VIII din comuna Chiscani, judeţul Brăila. Nu era prima acţiune de gen, în şcoala noastră desfăşurându-se o sumă de acţiuni tematice înca din perioada premergătoare aderarii României la Uniunea Europeană. Vizita reprezentanţilor campaniei „Europa, casa noastră”, la începutul lunii octombrie 2011, a fost o surpriză plăcută pentru elevii şi cadrele didactice ale şcolii noastre. Surpriza a fost cu atât mai mare deoarece şcoala noastră este o şcoală de provincie, fiind situată în mediul rural. Am apreciat calitatea materialelor prezentate, dar în mod deosebit felul încare s-a lucrat cu elevii (în marea lor majoritate din ciclul primar). Organizarea acestora pe echipe, caracterul interactiv al activităţii a conferit întâlnirii atractivitate şi familiaritate. Dialogul purtat de reprezentantii campaniei cu elevii şcolii a demonstrat faptul că în şcoala noastră activtăţile s-au desfăşurat întocmai cu raportul postat pe site-ul campaniei. Vizita reprezentanţilor campaniei „Europa, casa noastră” ne-a confirmat faptul că acest program desfăşurat la nivel naţional a căpătat o amploare deosebită. Activităţile cu caracter de voluntariat, cele cu tematică europeană (de informare şi documentare) se vor desfăsura şi in cea de-a doua parte a campaniei „Europa, casa , noastră” la care şcoala noastră s-a înscris. Asteptăm vizita dumneavoastră şi în această a doua etapă pentru a vă prezenta noi şi noi activităţi. În speranţa unei bune colaborări, vă dorim succes în activitatea viitoare! Înv. Fanica Botăreanu, Şcoala cu clasele I-VIII Chiscani, judeţul Brăila