Atenție: Anul acesta, începând cu luna mai, vă invităm să fiți alături de noi pentru o nouă inițiativă „Europa, casa noastră”.Mulțumim tuturor celor care ne-au susținut și au participat la ediția precedentă!

Înscrie-te la concurs și poți da numele tău unui satelit care va fi trimis în spațiu!

 

Toți elevii care s-au născut în perioada 2000-2002 sunt invitați să participe la o competiție de desene specială în urma căreia câștigătorul poate da numele său unui satelit care va fi trimis în spațiu. Cum te poți înscrie în competiție? E foarte simplu. Pentru a intra în concurs trebuie să faci un desen pe tema „Spaţiu şi aeronautică”. Acesta poate include stele, rachete, planete, sateliţi. După părerea ta, ce crezi că mai există în spaţiu? Creează imaginea ta prin orice metodă pe care o preferi: desen, pictură, colorare. Poţi folosi orice fel de material: vopsele, pensule, creioane, lipici, sclipici. Important este să foloseşti o doză mare de imaginaţie! Apoi, fă clic aici pentru a-ţi încărca desenul. Pentru a face asta, scanează desenul sau fă-i o fotografie cu un aparat digital. Părinţii tăi, profesorii tăi sau chiar biblioteca locală te pot ajuta să faci asta. Deoarece poţi încărca o singură imagine, asigură-te că ai ales-o pe cea preferată.

Trebuie să încarci imaginea ta între 1 septembrie şi 15 noiembrie 2011. Un juriu naţional va selecta apoi imaginea câştigătoare. Câştigătorul sau câştigătoarea va fi invitat(ă) să participe la o ceremonie de înmânare a premiului şi va primi o diplomă, precum şi un trofeu reprezentând satelitul care va purta numele său.

Programul Galileo va lansa în curând cel puţin 27 de sateliţi care vor forma o constelaţie pe orbita Pământului la mai bine de 20.000 de kilometri distanţă de planeta noastră. Lansarea primilor doi sateliţi în spaţiu va fi realizată cu ajutorul unei rachete şi este prevăzută pentru al treilea trimestru al anului 2011. Unul dintre aceşti sateliţi va purta numele unui copil care locuieşte în Belgia, iar celălalt satelit va purta numele unui copil din Bulgaria. Următorii sateliţi vor purta şi ei numele câte unui copil dintr-un stat membru al Uniunii Europene.