Atenție: Anul acesta, începând cu luna mai, vă invităm să fiți alături de noi pentru o nouă inițiativă „Europa, casa noastră”.Mulțumim tuturor celor care ne-au susținut și au participat la ediția precedentă!

Părerile unora dintre cei 25 de profesori câștigători despre vizita la Bruxelles

Vizita la Comisia Europeană din Bruxelles a fost o experiență frumoasă pentru toți cei 25 de câștigători ai campaniei de informare Europa, casa noastră. Mai jos puteți găsiți câteva din părerile profesorilor care au mers la Bruxelles referitoare la ceea ce a însemnat această excursie pentru ei: A fost o vizită reușită, cu atât mai importantă cu cât a fost prima mea ieșire dincolo de granițele țării.Păcat că a fost așa de scurtă. Activitățile de la Comisie au fost interesante, dar poate ar fi trebuit aflate mai multe lucruri despre învățământ, despre cele mai eficace abordări ale procesului de predare-învățare.Aș fi dorit să știu mai multe lucruri despre proiectele europene. Unele probleme prezentate au fost prea generale.Cred că ar fi fost nevoie și de mai multe materiale informative.Am fost foarte încântată de amabilitatea și toleranța celor de acolo.Avem multe de învățat de la ei. Eliana Bistreanu Am fost una din norocoasele persoane ce au beneficiat de vizita în Bruxelles, unde m-am simțit excelent datorită unui grup de profesori deosebiți și a unui program de lucru antrenant, interesant și bogat în informații. Sunt mulțumită de întreaga organizare pe toată durata excursiei și vă felicit. Viorica Davidel A fost cu adevărat minunat la Bruxelles. Și vă mulțumesc pentru această vacanță total inedită. Pe parcursul vizitei la Bruxelles am participat la o sesiune de formare foarte interesantă ținută de cei de la Comisia Europeană. Am avut ocazia inedită de a cunoaște oameni minunați și tineri de viitor care sunt profund implicați în dezvoltarea și bunul mers al Comisiilor de la Bruxelles . S-au deschis cu aceştia dialoguri pertinente şi utile. Eu personal aș fi fost interesat şi de pașii următori ,de perspectivele educaționale la nivel european, fapt exprimat și în discuţiile avute. Grupul nostru s-a constituit ca un grup unitar de cadre didactice profund implicate în educația elevilor care, cu siguranță vor avea competențele necesare unor tineri cu aspirații europene. Atmosfera a fost destinsă şi prietenoasă, iar condițiile oferite au fost foarte bune. Toți profesori participanți au privit această vizită ca un nou început în activitățile didactice ce le vor desfășura în continuare în școlile lor. Cătălin Nițica Am ajuns acasă! A fost foarte, foarte frumos! Ce să vă spun mi-au plăcut multe...păcat că a fost într-un timp atât de scurt , timp în care a trebuit să vedem atâtea!!!! Colegii de la Bruxelles sunt minunați din toate punctele de vedere. Sunteți cu toții o adevărată echipă. Pe viitor timpul acordat pentru Comisie ar trebui să fie mai mare. Sunt multe ...foarte multe de învățat. Cu multe...multe mulțumiri pentru tot ce ați făcut pentru noi ! Sunteți GENIALI! Carmen Florina Preoteasa Pentru mine acest premiu a fost o imensă surpriză, deoarece din descrierea campaniei știam că vor fi acordate diplome și materiale promotionale. Chiar și așa, în momentul înscrierii în campanie nu am pornit cu gândul de a fi câștigători, ci de a realiza activități cât mai interesante pentru copii, care să-i stimuleze în aflarea a cât mai multe cunoștințe despre Uniunea Europeană. Prin participarea mea la activitățile din perioada 12-15 ianuarie 2012, cu sprijinul Reprezentanței Comisiei Europene în România simt că am devenit mai bogată spiritual, dar în același timp mi-am îmbunătățit cunoștințele. Acest moment ne-a oferit prilejul să cunoaștem alte cadre didactice dedicate meseriei de dascăl care încearcă să facă tot ceea ce este posibil pentru progresul copiilor. Am fost foarte plăcut impresionată de calitatea materialelor prezentate de "vorbitorii" Comisiei Europene (atât români, cât și straini). Evident că toate aceste materiale și impresiile le voi disemina în cadrul Consiliului profesoral și întâlnirilor cu elevii. Astfel, voi reuși să le insuflu ideea de a participa și la activitățile ce se vor realiza în acest an pentru ca un alt cadru didactic să beneficieze de o nouă vizită la Comisia Europeană. Voi încerca să-i determin sa acceseze Coltul elevilor si Coltul profesorul de pe portalul Uniuniii Europene pentru a fi la curent cu tot ceea ce presupune a fi european într-o Europă unită. Mii de mulțumiri pentru oportunitatea oferită și mult SUCCES în activitățile pe care le veți desfășura în continuare. prof. Mariana Radulescu Vă mulțumesc dumneavoastră și întregii echipe pentru oportunitatea de a participa la așa un program frumos și interesant. Am ajuns cu bine, totul fiind minunat. Materialele ppt sunt de un mare folos și ma bucur că au fost trimise de către colegii dumnevaoastră. Mi-au plăcut multe: cazarea, primirea și oamenii cu care am intrat în contact, regiunea, orașul, monumentele etc. Am simțit, însă, nevoia de un ghid (uman) pentru ceea ce am dorit să vedem. Multumesc încă o dată! Theodora Michel Vizita la Bruxelles și, în special la Comisia Europeană, a fost una extraordinară. Am aflat o mulțime de informații noi, am cunoscut oameni excepționali cu care sigur vom colabora și în viitor. Așteptăm cu nerăbdare următoarea campanie pentru a pune în aplicare cele descoperite la Bruxelles. Mihaela Onica Această vizită a fost o recunoaștere a muncii noastre. M-am simțit apreciată și respectată pentru ceea ce am realizat în cadrul acestui proiect. Am legat prietenii, am cunoscut oameni deosebiți, am descoperit locuri noi și am învățat multe despre ceea ce înseamnă Brusselles și U.E. M-am bucurat de această experiență alături de colegele noastre din țară și poate ne vom reîntâlni pentru un nou proiect. Mulțumim organizatorilor pentru acest premiu deosebit care reprezintă o experiență unică pentru fiecare cadru didactic participant. Rusu Elena Mă bucur că m-am numărat printre cei care au fost în vizită la Comisia Europeană. Am întâlnit la Bruxelles români care, alături de colegii lor din alte țări, lucrează în cadrul Comisiei și care au fost bucuroși să primească vizita noastra. De asemenea, am avut ocazia să cunosc oameni minunați, colegi de-ai noștri din toată țara, încântați să trăiasca în acest fel încununarea muncii lor. A fost o experiență de neuitat. Mulțumim celor care ne-au oferit acest premiu. Delia Tiudic Îi felicităm încă o dată pe câștigători, iar pe celelalte cadre didactice le invităm să participe la a doua ediție a campaniei Europa, casa noastră pentru a avea șansa să câștige o excursie la Comisia Europeană din Bruxelles. Mult succes tuturo!