Atenție: Anul acesta, începând cu luna mai, vă invităm să fiți alături de noi pentru o nouă inițiativă „Europa, casa noastră”.Mulțumim tuturor celor care ne-au susținut și au participat la ediția precedentă!

Puterea exemplului oferit de voluntari

Elevii învaţă din ceea ce aud, ‘prinzând’ din jur, din ceea ce citesc, din prelegerile auzite sau din cursurile predate, însă niciuna dintre aceste situaţii formale sau informale nu are o putere de convingere la fel de mare precum cea a exemplelor concrete. Una dintre reuşitele campaniei „Europa, casa noastră” a fost aducerea în faţa elevilor de toate vârstele, dar mai ales între liceeni, a unor voluntari, de la care să poată învăţa de ce merită să te implici în activităţi de voluntariat, ce poţi schimba în jur şi ce ‘câştigi’ de pe urma unor asemenea experienţe. Dincolo de un câştig impersonal precum „dă bine la CV”, voluntariatul ajută la depăşirea unor temeri, la dobândirea şi exersarea unor aptitudini, la acumularea de experienţă (uneori echivalentă cu cea câştigată la un loc de muncă), dar şi la găsirea de noi prieteni şi la petrecerea plăcută a timpului liber. În unele cazuri, voluntarii au avut aceeaşi vârstă cu elevii cărora le-au vorbit, provenind din acelaşi liceu sau din aceeaşi localitate. Cu alte ocazii, invitaţii speciali au fost studenţi, iar uneori s-a nimerit să fie veniţi în România din alte state UE (Franţa) sau de la mare depărtare (SUA şi Filipine).