Atenție: Anul acesta, începând cu luna mai, vă invităm să fiți alături de noi pentru o nouă inițiativă „Europa, casa noastră”.Mulțumim tuturor celor care ne-au susținut și au participat la ediția precedentă!

S-a deschis expoziția de desene Ziua Europei 2011

 Reprezentanţa Comisiei Europene (RCE) în România anunţă deschiderea expoziţiei de desene „Ziua Europei 2011”, în cadrul căreia au fost expuse cele 60 de lucrări selectate în finala concursului de desene organizat de Reprezentanţa Comisiei Europene în şcolile din România. Expoziţia este amplasată în centrul comercial AFI Palace Cotroceni, în zona de recreaţie, şi va putea fi vizitată până pe data de 9 decembrie 2011. Tema acesteia este „voluntariatul”, iar creaţiile artistice expuse reflectă modul în care elevi din ciclul primar şi gimnazial percep activităţile de voluntariat. Desenele vor fi ulterior licitate în cadrul unui eveniment caritabil care va avea loc în luna decembrie, iar fondurile strânse vor fi oferite Şcolii pentru Deficienţi de Vedere din Bucureşti pentru dotarea acesteia cu echipamentele necesare. Cele 60 de desene au fost alese dintr-un total de 3.500 de lucrări înscrise în concursul „Ziua Europei”. Ajuns anul acesta la cea de-a doua ediţie, concursul s-a desfăşurat în perioada 15 martie – 10 aprilie 2011 şi a reprezentat una dintre acţiunile implementate de RCE în Anul European al Voluntariatului (2011).