Atenție: Anul acesta, începând cu luna mai, vă invităm să fiți alături de noi pentru o nouă inițiativă „Europa, casa noastră”.Mulțumim tuturor celor care ne-au susținut și au participat la ediția precedentă!

Vizita de la Colegiul Tehnic “Gheorghe Magheru” din Târgu Jiu

La 30 martie, campania de informare care dă numele acestui site a ajuns şi la Colegiul Tehnic “Gheorghe Magheru” din Târgu Jiu, unde elevii unei clase a 9-a s-au implicat în mai multe mici dezbateri. De pildă, ei s-au pus în ipostaza altor cetăţeni europeni înainte de 2007 şi au oferi argumente pro sau contra aderării României la UE. Altă scurtă dezbatere s-a concentrat asupra imaginii negative a cetăţenilor români în alte ţări europene, din cauza faptelor unor conaţionali. În urma prezentării instituţiilor UE şi a oportunităţilor de care pot beneficia în calitate de cetăţeni europeni, foarte mulţi dintre cei prezenţi s-au declarat dispuşi să emigreze. Moderatorul le-a solicitat să ofere exemple de state europene în care s-ar stabili şi ce găsesc a fi mai bine acolo, în timp ce lipseşte din România de astăzi. Prin prisma profilului clasei – protecţia mediului – elevii au povesit cum participat la acţiuni voluntare de curăţare a unor spaţii verzi şi că vor să mai ia parte la altele similare.